O zi la alinare este uneori foarte incarcata: apeluri umanitare, consiliere, meditatii scolare gratuite, donatii, deplasari la diferite activitati si pregatirea unor noi proiecte.
Cand telefonul suna, iti dai seama ca la capatul firului poate fi o noua ecuatie de rezolvat. Desi mai rare, ocaziile in care suntem sunati pentru multumire sunt pretioase, pentru ca ne readuc aminte de impactul pe care il are orice fapta asupra oricarui om pe care il atingi!
Am primit doua apeluri telefonice la sfarsitul anului de la 3 copii, care acum sunt adulti.
In trecut au fost sprijiniti in activitatea de educatie, pentru a-si finaliza studiile, iar faptul ca am fost acolo cand au avut cea mai mare nevoie, i-a ajutat pe ei sa se dezvolte, sa aiba un job pe masura educatiei si sa intemeieze o familie frumoasa!
Drept multumire, s-au gandit sa ajute la randul lor ocazional activitatea pe care o desfasuram cu copiii din programul Fundatiei Alinare. Unul dintre ei, sprijina la randul sau un alt copil pentru a termina liceul.
De asemeni, am primit un apel din partea unei familii al carui copil a suferit un transplant de ficat in urma cu 8 ani, pentru care Fundatia Alinare a obtinut fonduri. Acum copilul este in primul an de liceu, si se simte foarte bine! Familia ne suna periodic pentru a ne spune cum evolueaza baiatul lor!
Este o mare bucurie sa observi ca daca ajuti o viata, de fapt vei ajuta… mai multe vieti: familie, prieteni, cunostinte si chiar necunoscuti!
Indemnul nostru pentru voi anul acesta este: ajuta o viata si vei schimba… mai multe!



