A devenit celebră scriind cărți, despre lucruri pe care oamenii le căutau, însă puțini știau ca ea dorea să scrie despre cu totul altceva. Ba chiar și-a schimbat numele ca să fie mai popular, însă puțini îi știau numele adevărat… Era înconjurată de oameni care vroiau să îi intre în grație, însă numai ea știa cât de mult ura lucrul acesta. Până într-o zi, când inspirată de una dintre noile sale angajate – de felul ei natural de a fi, lipsa ei de formalism și stilul ei simplu și direct – a ajuns să își dea seama unde îi stătea gândul de fapt și despre ce vroia să scrie cu adevărat… Acesta a fost un rezumat al unui film anonim.

Noi toți suntem scriitori, însă ceea ce scriem nu mai poate fi șters, pentru că viața noastră este însăși o carte.

Dar ce părere aveți despre gânduri? Gândurile pot fi șterse? Ele își pot pune amprenta asupra noastră?

Cu stupoare vedem figuri cunoscute din lumea afacerilor sau lumea Hollywood-ului, care deși apar zâmbind, și postând strălucitor, cu familii perfecte, totuși își curmă viața, lăsând mesaje de-a dreptul stupefiante.

Sunt persoane de la care am aștepta să se simtă perfect, însă ce se întâmplă? De ce nu se simt bine? Unde le este gândul?

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli în întreaga lume, fie că vorbim despre persoane tinere sau adulte, bogate sau sărace, persoane cu un corp perfect sau cu diferite dizabilități. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectați, fiind a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2004, iar până în 2020 va deveni principala cauză!

Statisticile arată că 15% dintre noi suferim de depresie la un anumit moment pe parcursul vieții. La nivel global OMS estimează că aproximativ 1 milion de oameni se sinucid în fiecare an, iar o parte însemnată dintre aceștia suferă de depresie . Mai mult, pentru fiecare persoană care comite suicid, există 20 sau mai multe care au tentative de suicid. Nu îmi propun să studiem statistici, însă îmi propun ca în cadrul acestui articol să explorăm mai mult cum putem identifica dacă avem sau nu depresie, cauzele apariției ei și să ne axăm pe prevenire!

Ce este depresia?

Depresia este o afecțiune medicală, deci are și o cauză – și poate influența în mod negativ starea, gândirea și comportamentul. Depresia este o boală care debutează frecvent în anii tinereții, având un risc mare de recurență (posibilitatea reapariției episoadelor depresive de-a lungul vieții).

Principalele simptome

Depresia se manifestă prin diverse simptome, dar cel mai des întâlnite sunt un sentiment profund de tristețe și pierderea marcantă a interesului față de orice fel de activități.

Alte simptome des întâlnite pentru această afecțiune ar fi:

– tristețe persistentă, anxietate (teamă)
– sentimente de inutilitate sau de pesimism;
– sentimente de vinovăție sau neputință;
– pierdere de interes sau plăcere pentru hobby-uri sau activitățile obișnuite;
– energie scăzută, oboseală, senzație de “încetineală”;
– capacitate de concentrare redusă sau dificultate de luare a deciziilor;
– probleme de somn, trezire dimineața devreme sau dormit prelungit;
– modificări ale apetitului sau/și ale greutății;
– gânduri de moarte sau sinucidere, tentative de suicid chiar;
– neliniște sau iritabilitate;
– stimă de sine scăzută;
– probleme fizice persistente, precum dureri de cap, tulburări digestive, dureri cronice ce nu răspund la tratamentele de rutină.

Urmărind simptomele de mai sus, am putea spune că trăim cu dușmanul lângă cap tot timpul, în sensul că ne confruntăm cu aceste simptome des!

Mută-ți gândul în altă parte!

Declaraţia lui Ken Baldwin, care a încercat să își curme viața aruncându-se de pe Podul Golden Gate, este emoţionantă şi ilustrează foarte bine ce se petrece în mintea unei persoane deprimate: „Imediat ce am sărit în gol mi-am dat seama că toate problemele din viaţa mea, despre care credeam că sunt imposibil de rezolvat, puteau fi de fapt îndreptate, cu o singură excepţie – faptul că sărisem în gol de pe pod”. Pe cat de mult ne starneste hazul pe atât de serioasă este situatia!

Iată câteva idei care ne pot ajuta în prevenirea depresiei – din experiența personală și a altora:

  1. Abate-ți gândurile de la problema

  2. Formează-ți obiceiuri noi

  3. Exersează–ți voința!

  4. Adună–ți certitudinile

  5. Fă o reformă!

  6. Apelează la medic

  7. Roagă-te și mulțumește pentu ceea ce ai!

Aceste 7 vitamine ale sufletului, le vom dezbate pe larg în următoarele articole!

Până atunci să aveţi zile senine şi gânduri bune!

[Un articol semnat Diana Maria Mârzac]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here