Mama unui tânăr militar plecat în misiune spunea că ajunsese atât de afectată de stresul pe care i-l producea distanța atât de mare de copil și nesiguranța pe care o simțea pentru că nu îl putea proteja încât ajunsese să nu mai poată dormi noaptea, plângea des și devenea din ce în ce mai solitară. Pentru că starea ei nu se ameliora, și-a propus să își concedieze menajera și să se ocupe singură de curățenia locuinței. Acest obicei nu a fost suficient, însă a ajutat-o să prindă curaj pentru următorul obicei: s-a angajat ca vânzătoare la un magazin! De data aceasta, succesul a fost unul peste așteptări, întrucât gândurile ei nu mai erau îndreptate către copil sau către ea, ci către cum să ajute clienții și ce mărfuri sunt așezate pe rafturi… De asemenea, somnul ei era atât de profund încât cum punea capul pe pernă, adormea instantaneu! Efortul fizic ne poate ajuta în momente de stres puternic!

De fapt citeam despre diferiți psihiatri care aplică această tactică și în cazuri psihiatrice grave, cu scopul de a ajuta pacientul să fie preocupat cu altceva și mai puțin cu o anumită problemă. În anumite situații, creierul a format o anumită “placă“ pe care nu o poate trece singur. Este asemănătoare plăcilor de pick-up care în locurile în care se află zgârieturi, sunetul devine unul deranjant și disonant. Creierul, spre deosebire de pick-up percepe că ceva nu este în ordine, și poate opri “placa” interminabilă de gânduri care ne sabotează viața. Important este ce facem cu voința?

Exersează–ți voința! Dumnezeu ne-a dat cu un dar inestimabil – voința – și singurul responsabil de gestionarea lui sunt eu! De aceea este nevoie să conștientizăm punctele critice și să le spunem stop, exersându-ne dorința de a trăi cu speranță! Dacă vă ajută, puteți alege o frază preferată care să vă inspire încredere în ciuda stării generale de neputință: “Astăzi va fi o zi excelentă pentru că Isus este aici!”

Până în prezent am observat că nici o teorie nu a transformat un om mai mult decât a făcut-o Cuvântul Scripturii și rugăciunea!

Putem observa un exemplu biblic demn de urmat care în ciuda situației fără scăpare în care se afla, a ales să își pună toată încrederea în Dumnezeu!

Este vorba despre Pavel, apostolul care de la călău, ajunge victima, prin schimbarea totală a direcției filosofiei sale de viață!

El pune egal între iudei și neamuri, și îndreaptă privirile tuturor către Domnul Isus Mântuitorul, într-o lume în care aceste lucruri erau nu doar interzise ci și pedepsite cu pedeapsă capitală. În ciuda faptului că este arestat pe nedrept, zbătându-se între ura iudeilor, cea a romanilor și luptele interne apărute datorită prigonirii, alege să aibă o atitudine plină de speranță în fața tuturor, credința sa fiind ușor recunoscută din mesajele pe care le-a scris în epistole: ”Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune.”(Rom.12,12), “Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5,18), “… m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Stiu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întărește.”(Filip. 4, 11-13)

Și când te gândești ca acest om era aproape orb – dupa părerea unor specialiști!

Dacă în trecut puteam trece mai ușor peste anumite probleme, odată ce înaintăm în vârstă ceea ce rămane este scheletul obiceiurilor – pentru noi adulții, va fi un exercițiu de voință să ne obișnuim creierul să nu o mai ia pe vechile cărări bătătorite și să se concentreze pe altceva! De aceea este bine să ne obișnuim la rândul nostru copii să gândească și să își exercite voința în latura pozitivă, centrată pe soluții și certitudini, nu pe probleme și văicăreli!

[Un articol semnat Diana Maria Mârzac]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here