Zilele acestea aceasta am primit cateva materiale necesare pentru dormitor (saltea, pilotă) lucruri care au ajuns la persoane care aveau nevoie de ele.
Vă mulțumim pentru susținere și vă dorim o săptămână în care să aplicăm bunătatea în jurul nostru!
Când ajungem la o intersecție, într-un moment de cumpănă și considerăm că povara si grijile noastre sunt prea multe, prea mari, să ne amintim că pe pământul acesta sunt multe suferințe, unele poate la fel de grele sau mai grele ca ale noastre, dar pe care acele persoane le-au depășit cu determinare și credinţă.
O mama și-a pierdut fiul, o altă mamă a pierdut soțul, cineva și-a pierdut piciorul și urmează să-l piardă și pe celălalt, o mamă cu 2 copii a primit vestea că proprietarul va vinde casa unde locuia cu chirie. Si totuși aceștia speră și merg înainte prețuind viața lor și căutând să găsească soluții la problemele lor, căutând susținere atât morală cât și materială.
Toate acestea ne ajută să ne gândim că darul cel mai prețios este să ai cu cine să împărtășești aceste suferințe ( le numim așa fiindcă stările emoționale precum pierderea induc și simptome fizice de durere uneori).
Poate că nu suntem o persoană cu resurse financiare mari, însă oricine are acest dar de a încuraja cu un zâmbet, o purtare respectuoasă față de ceilalţi, un cuvânt bun, fiind conștienți că cei cu care ne întâlnim poate o dată în viață, ar putea fi aduși în acel loc pentru a fi încurajați sau pentru a învăța o lecție, lucru valabil și în dreptul nostru!



