Cu totii ne confruntăm cu situații limită și probleme în viața personală, însă atunci când aflăm despre alte persoane care sunt în situații mai delicate decât noi, e bine să mulțumim lui Dumnezeu și să căutăm să ajutăm cum putem!
Fiecare om vede lumea prin ochii experienței personale.
De aproximativ 21 de ani în mediul slujirii sociale, observăm limitele societății în care trăim, observăm familii defavorizate cu un background nefavorabil, fie ca vorbim de familie de proveniență și mediu cu diferite riscuri, de o situație materială la limita existenței, și blocaje ale părinților în gestionarea situațiilor limită sau blocaje ale copiilor din familii defavorizate.
Deși nu putem ”arunca fiecare scoică înapoi în ocean”, referindu-ne aici la reabilitarea tuturor familiilor cu copii aflate în situații defavorizante ce există în România, încercăm ca pe cele 30 de familii pe care le avem în program anul acesta, să le sprijinim astfel încât copiii aflați în familie să crească având o șansă la o viața integrată, o șansă la educație în primul rând bazată pe valori. În acești 21 de ani am sprijinit cel puțin 500 de familii. Copiii din aceste familii de până acum au ajuns până la un anumit nivel de educație, în funcție de abilitățile și înclinațiile fiecăruia, s-au căsătorit, au propriile familii, și au un anumit statut, nu mai sunt în pericolul de a repeta situația părinților.
Orice donație financiară sau materială, ajută la acoperirea unei nevoi reale a unei familii!
Poate că lumea este plină de nevoi, însă cele pe care le acoperim, restabilesc stima de sine a cuiva, încrederea în omenie, ridică, dezleagă din starea de neputință, oblojesc răni și oferă speranță, încredere în Dumnezeu și trezesc dorința de a fi stăpân pe picioarele sale.
Să căutăm să fim oameni, atât pentru prieteni, cunoscuți, cât și pentru cei mai neînsemnați.
De alinare este nevoie peste tot în jurul nostru, trebuie doar să ciulim urechile inimii, să deschidem larg ochii minții și să punem mâinile la lucru în slujba milosteniei, a iubirii și a dreptății.
Mai concret, Fundatia Alinare are în atenție 91 de copii, din familii defavorizate, 78 dintre aceștia fiind de vârstă preșcolară și școlară. Proiectele pe care dorim să le dezvoltăm în această vară sunt următoarele:
- Strângere de rechizite: Acești copii vor avea nevoie de rechizite pentru începerea noului an școlar.
- O excursie pentru nota bine si foarte bine! Copiii care au obținut note bune la învățătură, vor merge în excursie, un efort ce merită o răsplată.
- Supliment de alimente: familiile se confruntă cu un venit mic pentru creșterea copiilor, iar în jumătate dintre cazuri există un singur părinte. De aceea este nevoie și de suport alimentar.
- Consiliere și activități tematice, pentru părinți și copii – încercăm să oferim momente de auto-cunoaștere, un nou start, o nouă direcție către viață și un scop.
Ne puteți sprijini folosind conturile de aici.
Nu putem schimba cursul istoriei lumii, însă putem contribui la schimbarea cursului istoriei unei vieți! Schimbând cursul istoriei unei vieți, putem schimba lumea!



